După Conferința Extraordinară a OAR Național

Adesea nu sunt de acord cu Ina Funețan, dar îi respect părerile și implicarea civică exemplară de-a lungul timpului. Ina a contribuit la regulamentele propuse la CNEx OAR Național și le-a și votat. Pentru mine acesta a fost cel mai mare semn de întrebare. În rest, după cum am mai scris deja, nu am avut încredere în Ordin. Cred că acesta este motivul pentru care cei mai mulți arhitecți nu s-au implicat. Probabil că în lipsa propunerii PNDPC-ului, așa ar fi rămas și de-acum înainte.

OAR Național - Conferința Națională Extraordinară a Ordinului Arhitecților din România
Caption din transmisia live a Conferinței Naționale Extraordinare a Ordinului Arhitecților din România

Votul de la Conferința Extraordinară a OAR Național

Pentru mine a fost o surpriză foarte mare, ca pentru toată lumea.

În primul rând, mă așteptam ca majoritatea delegaților să fie dintre cei implicați deja în activitatea OAR Național sau a filialelor. Cu alte cuvinte, „oamenii lor”. Am avut o bănuială că PNDPC-ul ar avea și rolul viitor de a crea sinecuri pentru susținătorii conducerii Ordinului. Nu dați cu pietre, dar 9000 de arhitecți x 700-1000 lei/an – rezultă un buget de 6-9 milioane. Dacă în DPC ar fi antrenați 1000 de lectori/formatori, bugetul mediu ar fi de 6.000-10.000 lei/an/lector. Dacă la aceste sume s-ar adăuga și fonduri din Timbrul de Arhitectură, considerabil mai mult.

Nu mi-am putut explica altfel încăpățânarea de a susține obligativitatea acestui plan. Am să revin însă la PNDPC.

Semnalele

Un semnal interesant a fost atitudinea membrilor Consiliului Național la care am participat ca invitat. Auzisem grozăvii despre cei din CN. Mă așteptam să găsesc un colectiv placid care votează cam orice. Nu a fost așa.

Discuțiile cu zeci, dacă nu chiar cu vreo sută de colegi la Conferința OAR Național, iarăși mi-au dat de gândit. Toți păreau hotărâți să se opună inițiativei Conducerii. Am ales însă să fiu precaut. Având părerile public exprimate pe blogul meu, era firesc să fiu abordat de cei care îmi împărtășesc opiniile.

Printre cei 380 (?) de delegați o parte importantă era  actuala conducere a Ordinului. Votul de cca 180-200/150 este unul masiv. El vine totuși, pe fondul unei lipse de participare, a unei lipse de implicare, justificate prin lipsa vreunei speranțe. Viitoarele conferințe vor avea participări mai mari, vor fi probabil mai tumultuoase, opiniile exprimate vor fi și mai diverse.

Nemulțumiții

Acum am adunat nemulțumirile. Singurul mod rămas de a ne manifesta a fost votul împotrivă.

După cum am scris în prima frază, opinia Inei Funețan a atârnat greu în cazul meu. De cealaltă parte a fost entuziasmul revoluționar al colegilor prahoveni: Andreea Aluchi, Ana-Maria Keledisis, Teodor Grigoriță, Sorin Stamate, inițiativa colegilor din Hunedoara, telefoanele primite de la Vâlcea. Am vorbit în această perioadă cu zeci, sute de colegi: telefonic, mailuri, messenger, conversații pe Facebook. Nu în ultimul rând, cei peste 1000 de semnatari ai scrisorii devenite petiție, mi-au confirmat totuși că nu sunt nebun.

Dar Ina a fost singura persoană din tabăra „adversă” în care chiar am încredere. Îmi cer scuze, nu acuz pe nimeni de nimic. Cei 16 ani de funcționare a Ordinului Arhitecților nu au adus un capital de încredere.

Conducerea OAR Național

Înafară de Doamnele Iulia Stanciu și Ana Maria Zahariade, nu mai cunoșteam pe nimeni. Vorbisem odată cu Dl. Ghenciulescu, dar acum a fost incredibil de tăcut. Acum i-am cunoscut pe domnii Țigănaș, Graf, Andriu de la OAR Național și pe Domnii Sturdza sau Bogoescu de la Filiala București. Îmi pare rău că nu am reușit să discut și cu Domnul Gaivoronski, de exemplu. Dumnealui pare a fi unul dintre aprigii susținători ai documentelor respinse la vot.

Într-o discuție recentă, Domnul Șerban Țigănaș mi-a spus că nu există nici o conspirație. Eu îl cred, dar după cum i-am replicat, ce s-a întâmplat, semăna cu o conspirație. Cred că acest mic dialog arată cât de mult ne-am îndepărtat unii de alții. Pentru „frustrați”, partea adversă pare ocultă, consipraționistă. Pentru ei, noi părem animați de pură răutate.

O fi și printre „revoluționari” răutate, cum o fi și printre „ceilalți” reavoință. Ce ne desparte este lipsa cronică a dialogului. Unii perorează singuri, ceilalți cârcotesc singuri. Unii fac binele cu forța, ceilalți fug de el ca dracul de tămâie.

Mandatul Conducerii OAR Național. Dezbatere și Vot Online

Conducerea OAR Național, oricare ar fi ea, va trebui să-și facă o cultură a dialogului. Mai mult, va trebui să-și extragă un mandat de la arhitecți pentru ceea ce va avea de făcut. Prin lipsa dialogului și neparticiparea „maselor”, conducerile au fost mereu nereprezentative. Nu spun că nu au fost alese legal. Dar dacă Ordinul are dificultăți în a se impune partenerilor instituționali (ministere, administrație publică) este și pentru că nu au constant susținerea noastră.

Noi suntem foarte relevanți în multe aspecte ale vieții politico-socio-economice. Noi suntem cei care facem proiectele pentru 5-10% din PIB-ul României. Orice discuție care se face despre sistemul de autorizare a construcțiilor este irelevantă dacă nu pornește de la o dezbatere în cadrul breslei noastre. Același lucru este valabil și pentru controlul calității în construcții. Dar noi nu dezbatem nimic intern. Conferințele ocazionale nu sunt dezbateri, sunt monologuri, pentru că nu au participarea de masă.

Conducerea OAR Național ar trebui să se bazeze pe un sistem de vot online al arhitecților. Acesta nu ar slăbi puterea acesteia, ci ar întări-o.

Problema Transformării OAR este că ea nu s-a bazat pe prioritățile arhitecților, nu a supus la vot o strategie înainte de a croi documentele finale. Anumite mecanisme legate de relațiile OAR Național – filiale sunt, cu siguranță, de competența celor care au condus până acum Ordinul. Probabil că regulamentele respinse ar fi ușurat această colaborare. Dar pentru arhitectul practician, cotizantul de bază, buna funcționare a organizației este irelevantă, atâta timp cât ea nu se ocupă de ceea ce-l interesează.

Despre PNDPC

Pentru a reveni la PNDPC, nu cred că există cineva care să nu fie conștient de importanța pregătirii profesionale continue. Diferența este că înțelegem diferit acest proces.

Eu cred că dacă Ordinul se implică în DPC, ar trebui să creeze un cadru pentru aceasta, constând în:

  1. Bibliotecă online cu secție de texte legislative actualizate și normative de proiectare, agremente tehnice pentru materiale de construcții.
  2. Bibliotecă online cu articole, cursuri și cărți din domeniul tehnic în principal. Pot fi și documentații subscrise de furnizorii de materiale de construcții, dar ele trebuie verificate și filtrate de verificatori de proiecte, mai ales în ceea ce privește sistemele oferite.
  3. Platformă online cu cursuri în format text și/sau video
  4. Editură proprie pentru publicarea de articole, studii, cercetări, cu sistem de verificare peer-reviewed, selecția și traducerea literaturii de specialitate.
  5. Granturi de cercetare finanțate din Timbrul de Arhitectură pe teme legate de exigențele de proiectare, așa cum sunt ele definite acum de Legea 10/1996.
  6. Platformă online / forum profesional pe teme legate de proiectare care să alăture arhitecții și alți specialiști experimentați cu cei care au proiecte inedite pentru a asigura schimbul de experiență.

Punctele de mai sus nu exclud vizitele pe șantier, conferințe și expoziții organizate ca și până acum.

Exclud însă obligativitatea. Cred că practica de proiectare obligă un arhitect la pregătire continuă prin simplul fapt că teme noi, situații noi, cazuri particulare etc duc în mod firesc la acumularea de cunoștințe și competențe noi. Obligativitatea nu poate înlocui responsabilitatea fiecărui arhitect și nici nu duce la responsabilitate. De asemenea, obligativitatea nu va putea asigura un nivel minim de calitate a cursurilor oferite. Ele ar fi audiate doar pentru acumularea de credite.

Cred că argumentele mele sunt simple și de bun simț. Dezvoltarea Profesională Continuă trebuie stimulată și încurajată.

Viitorul Ordinului Arhitecților

Nu sunt de acord cu colegul Petre Năstase că actuala conducere a OAR Național ar trebui să-și de demisia. În primul rând, până la alegeri mai sunt doar câteva luni. Dar dacă acum am votat cu patimă, la alegeri ar trebui să fim mânați de speranță. Ordinul Arhitecților nu trebuie să fie ca un CAP din care se fură cărămizile. Actuala Conducere a fost aleasă democratic (chiar dacă prin apatia generală îi lipsește un mandat).

În altă ordine de idei, cei „înfrânți” nu trebuie excluși de la nimic. Sunt colegii noștri și trebuie păstrați alături de noi. Nu vom câștiga nimic înlocuind o gașcă cu alta. De fapt, nici nu ar trebui să vorbim despre găști.

Ce avem de făcut este ca împreună sau nu cu actuala conducere a OAR Național să punem la punct un sistem de consultare a arhitecților (un forum online cu o platformă de dezbateri) și un sistem de vot electronic, fie online, prin www, fie printr-un app pentru smartphone.

Dezbateri și vot online

Noi, „nemulțumiții”, vom descoperi curând că sunt multe lucruri care ne despart. Pe fiecare subiect important ne vom descoperi idei nu doar diferite, ci ireconciabile. Nouă trebuie să ni se alăture și „ceilalți” care să contribuie la dezbateri, să-și susțină ideile, să-și spună părerile.

Înafara cadrului pe care Ordinul îl va constitui, vor apare, cel mai probabil și alte platforme de cristalizare a intereselor uneori divergente. Un prim exemplu este noul ASAR, anunțat de Domnul Dorin Ștefan chiar la CNExOAR. Unui patronat este firesc să i se opună în contrapartidă un sindicat al arhitecților angajați, eventual și o organizație a arhitecților stagiari.

Cred că sunt câteva lucruri care trebuie făcute pentru că vor avantaja pe toată lumea, cum este cazul bibliotecii online de care vorbeam mai devreme. Mai important este și modul în care ne vom putea spune opiniile în cadrul Ordinului și cum vom stabili prioritățile, strategiile și căile de acțiune, prin forumul online și prin sistemul de vot electronic.

Învingători și înfrânți

Dincolo de asta, cred că efervescența de acum este de bun augur. Cei care se simt înfrânți, nu trebuie să se considere așa, vor avea mai mult de câștigat. Cei care vor să demoleze sunt totuși o minoritate. Cred că cei mai mulți sunt cei care speră la un viitor mai bun și îmi place să cred că ei vor fi cei care vor reuși să-și exprime votul direct de-acum înainte.

Octavian Ungureanu

4 thoughts on “După Conferința Extraordinară a OAR Național

  1. La sfârșitul lui 2016 am primit pe mail 2 chestionare din partea OAR care vizau câteva schimbări de regulament. Dacă s-a putut organiza acea consultare a membrilor prin chestionare, nu văd de ce ar fi greu de implementat votul on-line. E clar ca se poate!

  2. Stimate coleg, stiti deja, sper, ca va admir energia cu care v-ati implicat in toata aceasta tevatura. Constat cu placere ca v-ati schimbat tonul, asperitatile fiind ateniate. De asemenea constat cu placere ca incepeti sa acceptati ideea ca si parerile altora sunt la fel de importante ca ale dvs. Probabil ca discutiile cu „partea adevrsa” v-au vindecat de agresivitate, inclusiv de categorisirea celor din conducere ca fiind „o gasca”. Mie mi se pare ca tonul acestei postari este cel adecvat pentru a demara macar un dialog. Singurul „detaliu” cu care suntem pe pozitii total opuse este obligativitatea acestei pregatiri continue. Daca nu este obligatorie atunci nici nu trebuie sa existe vreun program. Altfel avem de-a face cu o contrazicere in termeni. Eu continui sa nu ma consider atat de genial incat sa am pareri in anumite spetze cum este aceasta obligativitate. De ce sa imi imaginez cum ar fi bine cand am in cele mai dezvoltate tari din lume (US si UK) exemplu. Si intr-o parte si in alta esista obligativitate, adica periodic (la ei este o perioada de 5 ani) arhitectii raporteaza punctele acumulate. Nu am stiinta de vreo masura punitiva (nici nu cred ca e posibil ca un arhitect acolo sa faca tipul de fronda stupida care s-a manifestat in ultimele saptamani la noi) dar stiu ca in UK, de pilda exista un sistem de grade pentru arhitecti (imi inchipui cu oroare ce ar insemna sa se introduca si la noi asa ceva – cred ca am avea de-a face cu o adevarata revolutie de tip #rezist) iar pentru a te califica pentru o noua categorie (registered architect, de exemplu) ai nevoie de puncte, pe langa alte conditii. In orice caz conditionarea dreptului de semnatura de puncte este complet eronata pentru ca practicarea profesiei (de care se leaga perfectionarea profesionala) nu are nimic du dreptul de semnatura. Asa cum am mai spus votul impotriva la conferinta este pentru mine un esec al intregii bresle din punct de vedere al programului de pregatire pentru ca amana sine die o actiune benefica pentru breasla. Cei mai vitregiti vor fi stagiarii carora li se impune pe timpul si pe banii lor o participare la actiuni care nu au la baza un program coerent. In caculul pe care l-ati facut la inceputul articolului ati facut, vadit cu intentie, o eroare care transforma acest program intr-o afacere pentru OAR. De unde ati scos cifra de 700-1000 RON/an cand este de fapt vorba de 200-250 RON/an. De unde ati scos cifra de 1000 de formatori ? 10000 arhitecti a cate doua zile de curs pe an (2 x 6 credite = 12 credite, adica 50% din total pentru pregatire de tip formal) inseamna 20.000 zile/an. 20.000 / 25 participanti/curs = 800 cursuri/an. Tematica va face posibile circa 40 de cursuri care sa adune „clienti”. deci 800/40 = 20 serii de curs, adica ceva mai mult de un curs/luna (IN TOATA TARA). la 40 de cursuri probabil ca vor fi necesari 10-15 formatori. De la 1000 este cale lunga. Cam asa s-a intamplat cu toata aceasta discutie. Aprecieri aruncate in dezbatere fara nicio baza. Problema va fi colosala cantitate de informatii ce va trebui gestionata si faptul ca, asa cum am mai spus, a tine un asemenea curs, sau workshop nu are nimic in comun cu un curs universitar deci formatorii, fie ca sunt sau nu cadre didactice vor trebui sa faca in prealabil o pregatire pentru a putea fi formatori.

    1. Arhitecții care ar trebui să urmeze acele cursuri au între 25 și 65 de ani, deci experiență foarte variată. La aceasta se adaugă nișe de piață foarte variate, interese de moment foarte variate șamd. Dacă sunt 40 de cursuri, ele vor fi neinteresante pentru cei mai mulți arhitecți. Dacă sunt 800, șansele ca cineva să fie interesat de unul dintre ele cresc foarte mult.
      Dacă acumularea de credite este obligatorie, aceste cursuri vor fi audiate, indiferent de calitatea lor.
      Nu știu care este situația în SUA. În Regatul Unit, ARB, organizația care înregistrează dreptul de semnătură spune că ar fi mulțumită cu ceea ce propune RIBA.
      De data asta nu știu cum este în Marea Britanie, dar în Statele Unite, pentru programe mici (ca locuințele individuale) nu trebuie nici măcar să porți titlul de arhitect. Acest lucru este valabil în cele mai multe țări din lume. În Franța, de exemplu, pentru proiectarea locuințelor mai mici de 180 sau 200 mp, iarăși nu este nevoie de arhitect.
      În România este nevoie de arhitect și pentru garduri, și pentru hambare și cotețe, și pentru demolarea debaralelor prin apartamente.
      Situația este dezechilibrată.
      Poate că problema pornește de la ceea ce numim cursuri. Dacă standardul este atât de jos, încât orice plasare de produse se va numi curs, atunci se poate acoperi un număr imens de astfel de evenimente. (În Marea Britanie, furnizorii de produse le cumpără arhitecților prânzul și îți prezintă produsele în pauzele de masă. Dați-mi voie să îmi exprim îndoiala că acestea sunt cursuri.
      Cursul trebuie să aibă valoare științifică și academică. Prezentarea a trei proiecte, sau a „sistemelor” puse pe piață de un furnizor de materiale nu pot fi numite cursuri.
      Aș numi curs prezentarea testelor făcute de un laborator autorizat pe diferite alcătuiri de pereți ușori rezistenți la foc 60, 120, 180 de minute, prezentat de un titular al unei catedre tehnice de la una dintre școlile de arhitectură. Aș numi curs, un material prezentat de Brigada de Pompieri cu anchetele realizate de ei la diverse incendii.
      Zilele trecute, OAR București a făcut apeluri repetate pentru un eveniment de marketing al unei firme care vinde sisteme de alarmare la cutremure.Acesta nu este curs.
      Pe piață există mii de cursuri, în cele mai diverse domenii. La unele se duc oamenii de bună voie, plătind sume uneori imense (mii de euro), în timp ce la altele nu se duce nimeni, sunt foarte ieftine și sunt în final abandonate de inițiatori.
      Și în cazul cursurilor adevărate se pune problema oportunității acestora legată de un moment anume al carierei. Degeaba audiez 5 cursuri despre proiectarea spitalelor, dacă nu am nici o perspectivă de a proiecta un spital. Dacă această oportunitate apare, iar cursul a fost în urmă cu doi ani, el s-a ținut degeaba.
      Un curs despre stadioane nu-mi oferă vreo perspectivă de a proiecta un stadion. Un proiect de stadion, însă, mă obligă să caut și să găsesc materiale de studiu pe acest subiect.


      De aceea propunerea mea este să creăm acea bază de documentare necesară în proiectare, care să poată fi accesată oricând, de oriunde.
      Pentru a mă convinge de obligativitate, ar trebui să văd un pachet de 100-200-300 de cursuri care deja sunt accesate de multă lume. Această ofertă acum nu există.


      Tonul meu s-a schimbat pentru că nu mă mai lupt. Mi-am dorit respingerea acestui plan și asta s-a întâmplat deja. Oricum nu mi-am dorit să se ajungă aici ci să se poată discuta real pe propunerile făcute.
      Ar fi trebuit să dezbatem ce fel de cursuri trebuie oferite, ce standarde trebuie să aibă, cum sunt accesibile, cui se adresează, cum aflăm ce interesează corpul profesional, nu obligativitatea unor cursuri care nu există.


      Cursurile bune de pe piață costă în mod uzual de la 500-1000 de Euro în sus. Uitați valorile pentru un MBA: http://www.zf.ro/profesii/topul-programelor-de-mba-din-romania-4593646/
      Cursurile organizate de IGSU costă între 800 lei (tehnician) și 2400 lei (proiectarea sistemelor de securitate).


      Oricum, în activitatea de proiectare este nevoie de documentații tehnice, de studii și articole, de cărți de specialitate în primul rând.

Lasă un răspuns