Despre #NovembArh – Provocările arhitectului

#NovembArh s-a întâmplat sâmbătă, 25. #NovemberArhAm fost la #NovembArh

3-4-5-9 oameni se adună și discută împreună despre o temă anume? Seamănă cu Grupurile de Lucru ale OAR. Când i-am auzit ideea colegului Florin Enache am fost tare sceptic, așadar. M-am lăsat antrenat târziu în acest eveniment. Chiar am vrut să nu particip. Mă bucur că nu am renunțat, însă.

La 8 dimineața, erau adunați deja cam 300 de oameni. Cei mai mulți, bineînțeles, arhitecți, dar și urbaniști, avocați, psihologi, medici, ingineri, sponsori. Foarte mulți tineri, câțiva studenți, dar nu au lipsit nici câțiva seniori.

M-am alipit târziu, la masa 32, având ca temă avizarea. Grupul a fost inițiat de fosta mea colegă de an, Letiția Bărbuică. Ea ar fi trebuit să fie teamleader, dar m-am ales cu acest rol pentru că Letiția nu avea cum să stea atât de mult.

Avizarea #NovemberArh
M-am trezit în mijlocul unei echipe fantastice: Letiția, Ileana Neguț, Anca Tatulescu, Sergiu Leucă, Mădălina Mușat, Maria Stătescu, (Floren)Tina Trifu, Ruxandra Neciov, Estera Crâșmariu și, de acasă, online mai mult offline, Livia Aruncuțean. Anca și-a depășit toate emoțiile și a făcut prezentarea în numele nostru . Foto: Viorel Pleșca 

Tema Avizării și autorizării – Masa 32

Autorizarea și avizarea construcțiilor la #NovembarhDiscuțiile au pornit de la traseul autorizării acum, unde apar întârzierile, de ce. Primele idei au apărut ca soluții posibile care nu ar presupune schimbarea radicală a actualului sistem.

Am aflat că în Franța certificatele de urbanism se emit pe loc, electronic. Probabil că nu este prea complicat să fie eliberate de un soft. Pentru asta, probabil că ar fi nevoie ca localizarea terenului să fie realizată în sistemul GIS. Un astfel de soft ar presupune și întabularea documentațiilor de urbanism, pe zone (UTR-uri).

Firesc ar fi ca Certificatul de Urbanism să includă și avizele de amplasament, prin care companiile de apă, canalizare, gaze, electricitate sau telecomunicații ne spun că viitoarea construcție nu le afectează rețelele. Pentru ca în continuare certificatele să poată fi emise în timp record, va fi nevoie, în viitor, de înscrierea tuturor servituților pe care aceste rețele le creează pe terenuri. Din nou, ne întoarcem la GIS.

Actualul sistem nu funcționează însă prost peste tot. Bucureștiul se evidențiază în timpii incredibili de lungi. Aici probabil că într-o primă fază ar fi nevoie de urmărirea datelor de înregistrare a cererilor și de eliberare a certificatelor și autorizațiilor.

Alte echipe au avut teme asemănătoare

O altă echipă, condusă de Anamaria Bancea, cea privind Rezidențialul, a propus un sistem interesant, poate nu foarte diferit. Prezentarea a fost realizată de Andrei Fenyo: construcțiile rezidențiale ar putea fi clasificate în funcție de riscurile presupuse de construcție. Astfel, probabil pentru casele mici, parter, nu ar mai fi nevoie de autorizație. Tipul de autorizație ar fi diferit în funcție de numărul de locuitori, regimul de înălțime, probabil vecinătăți.

Echipa privind monumentele (coordonată de Smaranda Baciu) a propus un alt sistem de autorizare și avizare pentru clădirile monument istoric și/sau aflate în zonele protejate.

Dar în legătură cu ideea colegilor de la Rezidențial, s-ar putea înscrie și propunerea noastră:

Eliminarea Autorizației de Construire

Am găsit un sistem asemănător în Los Angeles, unde există mai multe căi de autorizare.

La noi, acum, de la solicitarea certificatului de urbanism până la obținerea autorizației trece un timp foarte lung, uneori mai lung decât al construcției propriu-zise. Acest fapt întârzie enorm investițiile. Probabil că pierderile pentru PIB-ul României sunt de ordinul miliardelor. Suntem toți afectați: investitori privați sau publici, persoane fizice sau companii, arhitecți și ingineri, constructori, furnizori de materiale.

Acest posibil sistem constă în stabilirea unui volum maxim de construit, stabilit prin certificatul de urbanism. Responsabilitatea investitorului va consta în a se înscrie în acești parametri și a construi o clădire de calitate. Verificarea conformității cu legislația și normativele de proiectare se va face când lucrările sunt terminate.

Am avea astfel asigurate nu clădiri care au avize, ci clădiri conforme cu standardele impuse de normative. Arhitectul ar avea un rol mult mai important, deoarece va trebui să garanteze investitorului acest fapt. Acesta este momentul în care riscul neconformității va fi preluat de asigurarea firmei de proiectare.

Responsabilitatea Avizării și Autorizării

Responsabilitatea va fi mutată de la autorități, la investitor. Controlul se va realiza în cel mai simplu mod, financiar. Clădirile neconforme nu vor avea autorizație de funcționare. Clădirile care nu respectă prevederile urbanistice, vor fi demolate. Acestea sunt expuneri financiare prea mari pentru ca un investitor să le ignore.

Procesul de avizare și autorizare este atât de greoi pentru că aruncă multă responsabilitate pe autorități. Incendiul din Colectiv a dus la întrebări referitoare la autorizarea clubului. De fapt, problema era neconformitatea acestuia cu normele de proiectare și folosirea neadecvată a clădirii.

Mesele de la #NovemberArh vor fi începutul unor ample dezbateri

Munca și ideile fiecărei mese (echipe) de la #NovemberArh s-au concretizat în câte o prezentare. Vom avea în viitorul apropiat peste 30 de astfel de prezentări, pe cele mai variate teme. Ele vor fi baza unor dezbateri între arhitecți, între arhitecți și public, arhitecți și administrație.

Reușita lui Florin Enache este inimaginabilă. Aplauzele la scenă deschisă din finalul evenimentului nu sunt e ajuns pentru a spune cât de bine a fost.

1×30, 30×10 #Novembarh, dar 300×30?

30 de mese, cu câte zece arhitecți? #NovembArh! Cine ar fi crezut? Cred că putem spera la multiplicarea acestui efect. Un om a aduncat 30, aceștia, încă 10 fiecare. 300! Dacă 300 vor aduna câte 30, vom fi aproape toți, împreună.

Cred că pentru a fi auziți de societate și de autorități trebuie, în primul rând, să avem un mesaj coerent. Nu putem avea un astfel de mesaj fără a dezbate noi, chestiunile care ne afectează direct, atât pe noi, clienții noștri, cât și întreaga societate. Arhitect-OAR.ro a fost creat pentru a stimula aceste dezbateri. Nu trebuie să rămână nimeni pe dinafară, nici o voce nu trebuie oprită. Nici un subiect nu trebuie ignorat. Fără să ne ascultăm unul altuia ideile, nu vom ști de ce avem nevoie.

PS Găsiți prezentarea noastră, aici.

Lasă un răspuns