Am combătut la Conferința Ordinului Arhitecților, Filiala București

UPDATE

 

Petiția pentru respingerea proiectului Planul Național de Dezvoltare Profesională Continuă


Am „combătut” ieri, 7 septembrie,  la Conferința Ordinului Arhitecților, Filiala București.

Ordinul organizează conferințe extraordinare pentru a schimba regulamentele de funcționare atât ale organizației, cât și ale filialelor teritoriale. Scuza este nevoia de a include în rândurile noastre și arhitecții de interior. Aceștia reprezintă o profesie nouă. Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu a inventat această nouă categorie de arhitecți, printr-o nouă facultate. Probabil că în timp aceștia vor fi asimilați conductorilor arhitecți.

Am spus că este o scuză, însă.

Conferința Extraordinară a Ordinului Arhitecților din România - Filiala Teritorială București
Conferința Ordinului Arhitecților din România arată ca o plenară tristă a unei organizații locale a PCR sau UTC. „Prezidiul” a încercat să evite orice discuție pe teme ca birocrația administrațiilor locale, birocrația proprie, sau amendarea reală a propunerilor servite pompos. Bomba este taxarea mascată prin cursuri obligatorii, plătite, pentru arhitecții de rând, de la planșetă, care nu se ridică la înălțimea standardelor ipocrite ale autointitulatei conduceri a OAR.

Accesul la profesia de arhitect

Scopul real pare să fie politica pe termen lung a OAR de a îngrădi accesul la profesiune. Deja, de-a lungul timpului, tinerii arhitecți sunt supuși unor condiții tot mai grele de stagiu. Inițial, după doi ani erau suficiente 1-2 scrisori de recomandare din partea arhitecților îndrumători. Acum ei depun rapoarte lunare, participă la conferințe de stagiu (cursuri mascate). Stagiul se termină cu un interviu, la care destul de mulți sunt respinși.

Doamna Iulia Stanciu, vicepreședinte OAR, a „scăpat” ieri, de mai multe ori, sintagma „examen” în loc de „interviu”. La obiecția mea, s-a scuzat că este o deformație profesională. Doamna arhitect este conferențiar la UAUIM. Am observat, însă, că tot mai multă lume consideră ca fiind examen această procedură.

Prin repetate propuneri de metodologii de stagiu, OAR încearcă introducerea titlului de „arhitect cu drept de semnătură”. Aceasta este o aberație și din punct de vedere legal, dar și principial. Titlul de arhitect este conferit de diploma universitară, emisă sub egida Ministerului Educației Naționale. Dreptul de semnătură este, cum îi spune și numele, un drept. El nu este conferit de Ordin. Ordinul protejează folosirea titlului de arhitect de către eventuale persoane care ar proiecta clădiri și care s-ar autointitula arhitecți. (ingineri, tehnicieni proiectanți, designeri etc). OAR s-a născut pentru a verifica faptul că cei care semnează proiecte ca arhitecți, chiar sunt arhitecți. La început, când m-am înscris, am prezentat diploma de licență, buletinul de identitate și taxa de înscriere. Atât. Nu am dat examen, interviu șamd. Nu am făcut stagiu. 

OAR nu are competențe legale nici în instruire, nici în examinare

OAR nu este în măsură să instruiască și să examineze arhitecții. Instrucția se face în școlile de arhitectură, iar examinarea ar presupune cursuri și examene acreditate. OAR nu este instituție academică. OAR nu conferă nici grade profesionale recunoscute de statul român. Calificările profesionale sunt recunoscute de stat. Titlurile de Verificator de Proiecte, sau Expert Tehnic, sunt conferite de Inspectoratul de Stat în Construcții. Certificatele de atestare poartă egida MDRV/MLPAT. Similar, medicii primesc gradele (secundar, primar) sub egida Ministerului Sănătății, nu ale Colegiului Medicilor.

Dar cele de mai sus nu opresc conducerea OAR să creadă că face arhitecți din bieții absolvenți de facultate. OAR numește pe propriul site interviul „examen”.

Conferința Ordinului Arhitecților propune un cal troian: Planul pentru dezvoltare profesională continuă

Sub masca unui așa-zis Plan Național pentru Dezvoltare Prrofesională Continuă, ordinul dorește să impună un sistem de pregătire continuă obligatorie:

  • anual, un arhitect va trebui să adune 24 de credite
  • creditele se adună din cursuri, participări la conferințe, expoziții, tabere de vară, scris articole, cărți etc.
  • verificarea creditelor se face odată la trei ani
  • dacă arhitectul nu acumulează 72 de credite, este „îndrumat”, mustrat, primește vot de blam, i se suspendă dreptul de semnătură, sau chiar este exclus din ordin și radiat din TNA.

Cursuri inutile, plătite = taxă mascată și sinecuri pentru apropiații conducerii OAR

Haideți să stabilim câteva principii:

  • Dezvoltarea continuă este o datorie a oricărui profesionist.
  • Învățarea continuă se face (mai ales în cazul profesiilor vocaționale, creative), chiar în cursul practicării meseriei. Pentru fiecare proiect nou, arhitectul studiază, caută, verifică, consultă documentații tehnice, normative de proiectare șamd. În plus, nu cred că există arhitect care să nu urmărească (acum tot mai ușor) evoluția arhitecturii la nivel global.
  • Cursurile de perfecționare se fac dacă și când doresc să îmi extind competențele. De exemplu, inginerii structuriști sunt mult mai interesați să devină verificatori de proiecte, apoi experți tehnici. Toate proiectele de structură sunt verificate, titlurile de verificator sau expert sunt bine văzute în cadrul breslei. Arhitecții au un apetit redus în a deveni verificatori de proiecte. Noi ne simțim împliniți când proiectăm case frumoase. La fel, titlul de doctor are doar implicații academice. Doctoratul este vital pentru o carieră universitară. Doctoratul în istoria sau teoria arhitecturii nu garantează doctorului că va proiecta clădiri mai frumoase.
  • Multe așa-zise cursuri de pe piață sunt oferite de furnizori de materiale de construcții. Ele sunt, din păcate, simple procedee de marketing. Mai mult, furnizorii preferă să ofere comisioane arhitecților. Ei le numesc „colaborări”.
  • Informația despre materialele de construcții se află în agrementul tehnic pe care ar trebui să-l aibă. Arhitectul folosește aceste date coroborându-le cu ceea ce a învățat în școală la fizica construcțiilor și cu normativele de proiectare. Despre materialele noi aflăm în mod uzual chiar de la furnizori care marketează arhitecții.
  • Există deja cursuri pe piață (mai bune sau mai proaste). Poți face un curs de auditor energetic și să devii auditor. Dar dacă vei face audit energetic, vei fi auditor energetic, nu arhitect. În mod normal, un arhitect vrea să proiecteze, nu să auditeze energetic clădiri. Cele mai multe cursuri oferă pregătire și calificări pentru activități conexe proiectării. Impactul asupra abilității de a proiecta este marginal.

Creativitate versus pregătire sterilă. Aplicații practice

Cred că m-am făcut înțeles. Proiectarea de arhitectură este o ocupație cu un înalt caracter vocațional. Ca în muzică, virtuozitatea se atinge prin exercițiu. Virtuozitatea, măiestria, punctul culminant al carierei profesionale a arhitecților apar în perioada maturității și chiar spre sfârșitul vieții. Cei mai mulți arhitecți celebri au creat opera importantă după 40-50 de ani. Rezultatele notabile în arhitectură înainte de 40 de ani sunt destul de rare. Abilitatea de a proiecta cât mai bine se deprinde chiar prin proiectare. Toate școlile de arhitectură din lume au programele de pregătire centrate pe orele de atelier, restul educației folosind exclusiv de a oferi suport teoretic orelor de atelier.

Noi suntem membri ai ordinului dintr-un singur motiv. Proiectăm, trăim din arhitectură. Pentru asta, o lege a stabilit că OAR mă înregistrează public ca arhitect, în Tabloul Național al Arhitecților, TNA. Munca OAR ar putea fi făcută de notari, sau de Registrul Comerțului.

Un arhitect practicant își ocupă timpul proiectând, coordonând specialitățile, în discuții cu clienții, cu constructorii, vizite pe șantier, precum și activități de management, marketing, networking șamd, necesare conducerii birourilor sau firmelor de proiectare.

Educația continuă a arhitectului, realitate

Educația și informarea noastră, ca arhitecți, apare la fiecare proiect. Fiecare proiect ridică probleme noi, pentru care trebuie să oferim cele mai bune soluții. Pornind de la conceptul general, până la ultimul detaliu, aceasta presupune studiu, cercetare (de piață, mai ales), consultarea specialiștilor cu experiență specifică, schimb de experiență. De fiecare dată. La proiectele de tip nou, în care experiența ne este limitată sau este doar strict teoretică, această parte de documentare și studiu devine considerabilă.

Am făcut în urmă cu ceva ani un proiect pentru o fabrică de tranșare de carne. Două săptămâni, timp de câte opt ore pe zi, am stat împreună cu o extraordinară doamnă, tehnolog, să rezolvăm fluxuri, detalii, sisteme etc. Cu siguranță că un arhitect s-ar putea specializa în proiectarea construcțiilor pentru industria cărnii, sau alimentară, în general. Cu siguranță că ar trebui să facă nu unul, ci mai multe cursuri. S-ar putea construi o astfel de carieră, de ce nu? Dar cei mai mulți arhitecți nu se specializează, tocmai pentru a-și menține opțiunile deschise.

Experiența în proiectare = dezvoltare profesională

Pentru un arhitect este vitală o gamă cât mai largă de proiecte. Ne antrenează tocmai această continuă documentare strict necesară unui proiect nou. Acest exercițiu continuu ne dezvoltă abilitatea de a identifica problemele și de a descoperi soluții. Așa apare inovația, prin găsirea de noi soluții la probleme vechi, sau prin identificarea de noi întrebări. Creativitatea are nevoie de abilitatea de a pune întrebări neinstruite, copilărești. Avem nevoie să întrebăm de ce așa, de ce nu altfel, avem nevoie de gândire critică.

Noi trăim într-o lume în care acumularea de cunoștințe și-a pierdut din importanță, în dauna abilității de a rezolva probleme și de a te documenta, de a căuta informații. În practica de proiectare nu am nevoie de cursuri, ci de informații credibile, de calitate, verificabile, științifice. Trebuie să pot accede astfel de informație, trebuie să am acces la experiența similară a colegilor mei.

Documentare, studiu, experiență transmisă din om în om

Arhitecții nu prea scriu. Arhitectura este un domeniu care oferă miriade de poze frumoase, prea puțină experiență accesibilă. Arhitectura produce prea puțină literatură de specialitate. Prea rar, când descoperă o situație nouă, interesantă, arhitecții se obosesc s-o organizeze sub forma unui articol. Vorbim între noi, schimbăm aceste informații, dar o facem ca un sistem de socializare, nu într-unul asemănător celui științific, academic.

Obligativitatea acumulării de credite se va lovi de oferta săracă de cursuri de calitate. Oricum, activitatea noastră suferă din lipsa surselor verificate de informare, de lipsa unei biblioteci tehnice, de lipsa unei baze de date cu articole de specialitate. Obligativitatea unor cursuri nedorite și cel mai probabil nepotrivite va reduce timpul limitat pe care un arhitect practicant îl are în documentarea profesională impusă de activitatea de proiectare.

Cursurile făcute pe picior nu oferă avantaje la angajare

Piața din România are puține companii mari de proiectare. Specializarea, competențele dinaintea experienței, cunoștințele specifice nu sunt (încă) un avantaj la angajare. Nu am nevoie de un arhitect care a absolvit cursuri de audit energetic. Nu am nevoie de un auditor energetic. Am nevoie de un angajat care să își asume responsabilități în procesul de proiectare. Unul dispus să lucreze, să studieze șamd.

Mai tânărului meu coleg, Sorin Scarlat, i-am pus în brațe Normativul P-118, dându-i temă să extragă și sintetizeze toate datele necesare clădirii pe care o proiectam. Am pus împreună acele date în tema de proiectare. Pentru el a însemnat o săptămână de studiu de care își aduce aminte și acum, 10 ani mai târziu, când drumurile noastre s-au despărțit. Studiul din proiectare, se face aplicat, pe caz, pe proiect, nu exhaustiv.

Revenind la piață, firmele mici și foarte mici de proiectare nu au nevoie de angajați specializați într-un domeniu. Au nevoie de consultanți credibili și de surse de documentare.

Cu credite, dar fără proiecte, sau cu proiecte, fără credite?

Inițiativa doamnei Stanciu și a OAR va duce la un grup mare de arhitecți plini de credite (de pregătire), fără proiecte, dar și de arhitecți care profesează, cu dreptul de semnătură în pericol pentru că nu au timp și interes să urmeze programul obligatoriu. Această inițiativă va afecta direct, negativ, activitatea acelor 2-3000 de arhitecți care trăiesc din proiectare și, mai ales, a celor cu firme mici și mijlocii, deja copleșiți de activitatea curentă, administrativă și birocratică.

Inițiativa OAR are scopul real, nedeclarat, de a îngrădi accesul la profesie și mai mult. Adăugat stagiului dur, așa-zisul program de pregătire continuă va obliga arhitecții la plata a minim 2-3000 de lei anual pe cursuri mai mult sau mai puțin utile. (Amendamentul ca aceste cursuri să fie gratuite, a fost respins de OAR).

Ordinul Arhitecților subminează arhitecții și libera practică

După atâția ani, pot să afirm că OAR are următoarele obiective nedeclarate:

  1. Limitarea numărului de arhitecți cu drept de semnătură cât mai mult posibil.
  2. Forțarea majorității arhitecților să lucreze cât mai prost remunerați la această „elită”. Stagiul deja obligă arhitecții să lucreze doi ani fără plată, uneori plătindu-i pe angajatori. Aceasta afectează direct valoarea de piață a celorlalți arhitecți angajați, care sunt concurați de stagiarii disperați și umiliți.
  3. Mărirea pe cât posibil a onorariilor de proiectare folosindu-se fie „standardele de cost”, onorariile minime, dar, mai ales, concurența anihilată. Deși onorariile minime au fost clar dezavuate și interzise de Uniunea Europeană, chiar ieri s-a pomenit adesea de costuri de proiectare, de prețuri de dumping șamd.
  4. Prosperitatea unei elite birocratice (conducerea ordinului) și crearea unui sistem de sinecuri pentru camarilă: poziții de formatori-lectori-conferențiari pentru arhitecți aflați între o carieră academică, proiectare și administrație.
  5. Atragerea unor fonduri cât mai mari, din cotizații (arhitecții fără drept de semnătură plătesc cotizație), plata unor cursuri îndoielnice, timbru de arhitectură.

Din aceste motive, OAR:

  • Îngrădește și restrânge dreptul la profesie
  • Pauperizează intenționat arhitecții tineri și pe cei cu birouri mici
  • Afectează grav libera concurență, singura metodă reală de a asigura producerea arhitecturii de calitate.
  • Acționează inconștient la devalorizarea titlului de arhitect, spoliîndu-i dreptul de semnătură, permițând fărâmițarea profesiei prin apariția inițială a urbaniștilor, acum a arhitecților de interior.
  • Deteriorează prestigiul arhitecților, permițând umilirea acestora în fața administrației și a birocrației, a opiniei publice, a clienților.
  • Face ridicol titlul de arhitect, în condițiile în care proiectarea unui gard, închiderea unui balcon, construcția unui șopron la țară sau amplasarea unei casete luminoase se face doar cu un proiect semnat de un arhitect cu drept de semnătură.
  • Prin modul elitist și prin lipsa de înțelegere a situației socio-economice contribuirea la mărirea prețurilor în construcții și la limitarea accesului românilor la locuințe ieftine, sigure, confortabile, de calitate. Nu trebuie să uităm că încă mulți români trăiesc în case de paiantă sau chirpici, fără grup sanitar, fără canalizare.
  • Subminează rolul constructiv al arhitecților în societate, fiind asimilat cu activitatea unor ONG-uri care protestează justificat sau nu împotriva multor proiecte private sau publice.
  • S-a compromis, nestatutar, implicându-se politic în susținerea unui ministru. Și-a pierdut astfel accesul la susținere politică în rarele inițiative care ar avea nevoie de susținere politică.
  • Ignoră cu bună știință, cererile tot mai vocale ale arhitecților de a constitui un cadru organizat, online, de discuții, forumuri, consultări între arhitecți, între arhitecți și alți specialiști, între arhitecți și societate.
  • Se axează pe proiecte și activități care prezintă un interes marginal sau chiar inexistent pentru arhitecți, dezinteresându-i pe aceștia de activitate, pentru a-i putea scoate din deciziile importante.
  • Ignoră necesitatea creării unei biblioteci online de legislație și normative, articole și studii de specialitate, identificarea și traducerea literaturii de specialitate din alte țări.
  • Refuză cu obstinație crearea oricărui sistem online de împărtășire a experienței colective, a cercetării de specialitate, de perfecționare și învățare continuă, reală, de documentare.
  • Ignoră debandada și corupția din sistemul de autorizare al construcțiilor. Contribuie la sporirea birocrației. Ignoră posibilitatea și nevoia unui mediator între arhitecți și administrație. Tolerează practica neunitară a birocrației, timpii enormi de emitere a certificatelor de urbanism, avizelor și autorizațiilor de construcții. Practic contribuie la subminarea economiei naționale permițând pasiv sau chiar contribuind la întârzierea birocratică a proiectelor de investiții, mari sau mici, publice sau private. OAR este complicele unei administrații ineficiente, incompetente, adesea corupte.

Colegii arhitecți – nemulțumiri, frustrări, neîncredere, umilire

Ieri am vorbit cu mulți colegi. Pe unii îi cunoșteam, pe alții nu,  i-am cunoscut abia ieri. Cu excepția celor aflați de partea ordinului, fiind în conducerea ordinului, ca domnii Sturdza, sau Bogoescu, restul erau cam în aceeași stare de spirit:

  • Arhitecții practicanți sunt frustrați, furioși și umiliți de actualul sistem de autorizare a construcțiilor. Activitatea noastră, calitatea arhitecturii sunt direct afectate de acest mecanism infernal, de domnia arbitrariului și a bunului plac, de indiferență, indolență și corupție.
  • Arhitecții sunt nemulțumiți de lipsa consultării, a colaborării, a feed-back-ului cu Ordinul.
  • Arhitecții sunt nemulțumiți de mediul neconcurențial. Părerile sunt împărțite. Dar faptul că identificăm uneori cauze și soluții diametral opuse se datorează mai degrabă lipsei de comunicare într-un cadru organizat, de faptul că argumentele, ideile și experiența nu sunt împărtășite. Scriu de mediul neconcurențial pentru că unii vorbesc de tarifare sau prețuri de dumping, alții de folosirea muncii neplătite sau slab plătite, alții de accesul inexistent la proiecte publice șamd. Dar privind în ansamblu, este vorba despre un mediu în care libera concurență este afectată de diverse fenomene, din care de unele Ordinul este direct vinovat.

În pofida Ordinului, între arhitecți se simte colegialitatea. Cei mai mulți ne simțim în aceeași barcă, deși, cu siguranță, pe piața proiectării suntem concurenți. Dar nimeni nu poate evolua, nu se poate întrece pe sine însuși, decât având competitori onorabili, buni, talentați și muncitori. Autodepășirea survine mai greu dacă nu este stimulată de concurența de calitate, neîngrădită.

Ordinul este al nostru, nu al lor

Ordinul Arhitecților din România este toxic, cel puțin în „viziunea” actualei conduceri. Propunerilor lor de acum sunt periculoase și ar trebui oprite în octombrie, la Conferința Extraordinară Națională. După aceasta, până la conferința cu alegeri de la anul, în timpul ei, apoi după, va trebui să dezbatem între noi, arhitecții, cum va trebui să arate Ordinul, cu ce să se ocupe, ce misiune îi dăm șamd.

Ordinul poate fi reformat fie să își reducă activitatea la simpla administrare a Tabloului Național al Arhitecților, fie un actor important care să impună o piață liberă, concurențială, fair-play a proiectării, construcții de calitate, sisteme suple și eficiente de autorizare a construcțiilor și de asigurare a calității, un statut înalt al arhitectului bazat pe comunicare publică, nu pe constrângeri ridicole și pe coagularea unui val creativ, proaspăt și inovator în arhitectura românească. Poate vom reuși să ne asumăm și un rol social, sprijinind ameliorarea fondului locativ, accesul întregii populații la proiecte de calitate, sprijinirea învățământului și a sănătății.

2 thoughts on “Am combătut la Conferința Ordinului Arhitecților, Filiala București

Lasă un răspuns